Astăzi, 17 Noiembrie, am participat împreuna cu Președintele #ALDE, Călin Popescu-#Tăriceanu, secretarul general ALDE, Daniel Chițoiu, președintele OFLDE, Grațiela Gavrilescu, europarlamentarul ALDE, Renate Weber, în Poiana #Brașov la evenimentul „Cariera politică a femeilor ALDE”, realizat de eurodeputatul Renate Weber, cu sprijinul Grupului ALDE din Parlamentul European.
De asemenea, la seminar, din partea delegației OFLDE Olt, a fost prezent și Consilierul Județean, D-na Dida Ionita.

Comunicatul integral


Comunicat de presă – 150 de femei din cadrul OFLDE au participat la seminarul “cariera politică a femeilor ALDE” la Poiana Brașov

 

150 de femei din OFLDE, organizația de femei ALDE, au participat în perioada 16-18 noiembrie 2018, la Poiana Brașov, la seminarul “cariera politică a femeilor ALDE”, organizat de eurodeputatul ALDE, doamna Renate Weber, cu susținerea grupului ALDE din Parlamentul European. La acest seminar a participat de asemenea președintele ALDE, domnul Călin Popescu-Tăriceanu și secretarul general al ALDE, Daniel Chițoiu. Cu ocazia întâlnirii, organizația de femei ALDE a organizat o ședință a biroului politic național, sub conducerea președintei OFLDE, doamna Grațiela Gavrilescu.

Seminarul “Cariera politică a femeilor ALDE”, s-a desfășurat pe durata a trei zile la Poiana Brașov, reunind 150 de femei din OFLDE, organizația de femei a ALDE și a abordat teme importante precum “egalitatea de șanse în Europa”, “Femeia în societate. Principii morale și valori sociale”, “rolul femeii în politică. Familie și carieră”, “oportunități și provocări pentru femeile ALDE” și “identitatea OFLDE. Organizare și comunicare”. Duminică 18 noiembrie, sub conducerea președintei organizației de femei, Grațiela Gavrilescu, a fost organizată ședința biroului politic național OFLDE, unde pe lângă măsuri organizatorice a fost stabilit și calendarul de acțiuni și activități până la sfârșitul anului 2018.

Cu ocazia intervenției președintelui ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, acesta a subiniat importanța activismului doamnelor în cadrul vieții politice. În același timp, a anunțat că din perspectiva sa, locurile 1 și 3 de pe lista pentru alegerile europarlamentare din 2019 ar trebui să fie ocupate de cele două europarlamentare pe care ALDE le are în prezent, respectiv Norica Nicolai și Renate Weber. De asemenea, președintele ALDE a anunțat obiectivul pentru ALDE la alegerile europarlamentare și anume obținerea unui procent de 15% și șase locuri în viitorul Parlament European.

 

Poiana Brașov, 18 noiembrie 2018

Departamentul de comunicare OFLDE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *